Destinaţii aeriene de la Oradea
Barcelona, Londra, Milano şi Stuttgart – destinaţii aeriene de la Oradea
Preşedintele Cornel Popa şi reprezentantul LCG Denmark în România, dr. Ştefan Runcan au semnat miercuri, 17 februarie, un document care vizează un grafic al activităţilor pe care le vor desfăşura CJ Bihor, Aeroportul Oradea şi LCG Denmark, astfel încât din 27 august 2016, să se efectueze zbori permanente pe destinaţii externe de la Oradea.
Potrivit graficului, până la 16 aprilie 2016, LCG Denmark, o companie daneză fondată în 1988, se obligă să identifice operatorul aerian care să zboare regulat de la Oradea către patru destinaţii, cu o frecvenţă de două zboruri pe săptămână, în fiecare destinaţie. Compania daneză va studia, la rândul ei, care sunt destinaţiile pe care vor dori să le opereze companiile aeriene cu care colaborează. În urma consultărilor cu conducerea Consiliului Judeţean, până la 18 mai 2016 vor fi anunţate cele patru destinaţii săptămânale şi tipul de aeronavă. “Preţul unui bilet va fi fix, nu va fi variabil, în funcţie de perioada în care va fi achiziţionat” a precizat Runcan
Detalii: www.aeroportoradea.ro